Sunt un orb afis

Sunt un orb - Spectacol aniversar Horatiu Malaele

Farseur prin vocație, dotat cu șarm, inteligență și umor, Horațiu Mălăele va oferi o nouă demonstrație de virtuozitate într-o ediție specială a spectacolului „Sunt un orb”, în varianta cu multe "lovituri de teatru", așa cum ar trebui să fie orice show de improvizație reușit.



Considerat de Ion Caramitru drept cel mai bun produs al teatrului românesc din ultimele trei decenii, Horațiu Mălăele este într-o continuă căutare, astfel că niciuna dintre aparițiile sale pe scenă nu seamănă cu cea anterioară. În această variantă a spectacolului „Sunt un Orb”, maestrul farselor, al ironiei și al umorului tăios își ia ca parteneri fie umorul irezistibil al insinuantului Brumaru, fie înțelesurile subtile ale lui Marin Sorescu sau vibrațiile delicate ale boemului Nichita. Acestea sunt doar câteva dintre promisiunile unui spectacol de gală, în care poeți atât de diferiți ca stil și gândire vor fi dezvăluiți cu naturalețe și într-o manieră proprie de geniul comic Horațiu Mălăele.


Convins că râsul poate salva, spectacolul „Sunt un orb” include câteva poezii de mare calitate, dar și proză scurtă. „Sunt mai multe elemente care formează acest spectacol, în care este vorba despre mine, dar este vorba și despre dumneavoastră“, spune Horațiu Mălăele.



Nu lipsesc, evident, nici momentele de improvizație, pline de umor, cele care, de obicei, încântă audiența în reprezentațiile sale. Artistul își provoacă spectatorii cu umor și sinceritate într-un recital de neegalat, însoțit de avertismentul: „pericol de râs în hohote“.

© Copyright Ticket Technologies 2024. Toate drepturile rezervate.