Vanatoarea

Într-un orășel nordic desprins parcă dintr-un album multicolor despre hygge, rețeta daneză a fericirii, comunitatea înseamnă familie. Fiecare știe problemele sau bucuriile celuilalt și e oricând gata să-i sară în ajutor, măcar cu un sfat – își petrec weekendurile împreună, fac planuri de vacanță cu copiii, vânează cerbi, sărbătoresc Festivalul Recoltei și încearcă pe cât posibil să nu vorbească despre ce simt cu adevărat. Viața nu e (complet) perfectă nici aici, însă atunci când vecinii îți sunt și cei mai buni prieteni, când ai peste tot o ușă deschisă și un umăr pe care să te sprijini, greutățile par mai ușor de înfruntat. Doar că firele care țin laolaltă țesătura socială a comunității se dovedesc prea fragile, atunci când sunt întinse dincolo de limitele omenești de rezistență. Sau de înțelegere.

Pentru primul său spectacol regizat la Bulandra, Alexandru Mâzgăreanu propune o dramă psihologică extrem de actuală și tulburătoare, adaptată de David Farr după filmul nominalizat la Oscar, de Thomas Vinterberg și Tobias Lindholm. În Vânătoarea, Lucas, educatorul îndrăgit de toți copiii, prieten cu toți părinții și respectat de toți colegii, devine dintr-odată ținta unor acuzații cumplite, care fac să se năruie nu doar viața unui om, ci și castelul de nisip pe care era clădită unitatea comunității. Verdictul social e definitiv, iar greutatea acuzațiilor e prea mare pentru a îngădui vreo urmă de îndoială. Sau de ezitare. Atunci când trebuie să vânezi un dușman comun, nu mai e timp să te gândești și la propria vină.

Vânătoarea este o poveste intensă despre oameni, relații și ritualuri sociale, despre încredere, traume, singurătate și minciuni care răvășesc destine. Dar mai ales despre ce se întâmplă când suntem mai atenți la ceilalți și ratăm ce se petrece în propria noastră viață.