Poster final totul se transforma

Totul se transforma - Constanta

APLAUZE MERITATE PE DEPLIN!

Spectacolul este o producție a Companiei Cortina AG de teatru independent, un altfel de teatru independent fără adresa unui sediu, dar ale cărui producții sunt primite pentru reprezentare publicului, de către teatre instituționalizate sau pe alte scene. Compania Cortina AG a realizat mai multe proiecte, toate având în distribuție actori de prim rang ai teatrului nostru și efectuează turnee în țară cu spectacole ireproșabil realizate pe texte actuale, de calitate. Este un altfel de teatru independent pentru că prilejuieste unor actori consacrați, dar chiar și unor tineri aflați la început de carieră, satisfacții dorite, răsplătite și cu aplauzele publicului.

 

``Totul se transformă`` cu piesa lui Alexandru Popa, în regia lui Vlad Zamfirescu, a fost găzduit de Teatrul Național ``I.L.Caragiale``, unde de foarte mult timp, în Sala Mare nu au mai răsunat îndelungat aplauzele entuziaste ale publicului. Acest spectacol evidențiază din nou, necesitatea colaborării între un dramaturg și un regizor. Dramaturgul, scenaristul Alexandru Popa și regizorul, actorul Vlad Zamfirescu, au oferit publicului spectacole reușite precum ``All inclusive``, ``Pe o pânză de păianjen``, ``Gigel`` un one-man show, în regim de teatru independent, lung metrajul ``Secretul fericirii``, dar au lucrat proiecte și în teatre instituționalizate - ``Efecte colaterale`` (Teatrul ``Nottara``), ``Numitorul comun`` (Teatrul de Comedie). Scriitorul Alexandru Popa a colaborat pentru producții cinematografice și cu alți regizori. Alexandru Popa și Mimi Brănescu, o altă personalitate din domeniu, nu dețin premii la concursuri de dramaturgie, ca alții, dar s-au impus publicului prin calitatea pieselor sau scenariilor, bine construite, cu trimiteri la actualitate prin conflicte și personaje, definite substanțial.

 

În ``Totul se transformă`` acțiunea este de strictă actualitate, cu subtilă trimitere la pandemia care ne afectează pe toți. Personajele sunt abil caracterizate, iar publicul se poate regăsi în tipologia lor. Sunt în conflict două vecine – Tora (Maia Morgenstern) și Cora (Carmen Tănase) care locuiesc într-un duplex cu grădină. Tora, o femeie divorțată, cu pretenții intelectuale, își dorește autoizolarea de Cora, o asistentă medicală pensionară care locuiește cu fiul ei, Vigo (Vlad Zamfirescu). În viața Torei, intervine și fostul soț (Mircea Rusu), certat cu tănăra iubită pentru care a părăsit mariajul. Situațiile sunt inspirate din realitatea curentă, încărcate de umor și fină ironie, cu trimitere tematică privind comunicarea între oameni cu destine diferite, relațiile de cuplu, cât și cele părinte – copil.

 

Imelda Manu construiește atrăgător duplexul vecinelor și costumele personajelor, adaptate tiparului fiecăruia. Regizorul – actor Vlad Zamfirescu urmărește ca elementul teatral de bază al reprezentației să fie actorul și reușește pe deplin, având o distribuție cu actori a căror valoare este cunoscută. Actorii trăiesc interior dramatic situațiile în care personajele sunt implicate, rezultatul fiind mereu comic, dar în puține momente și dramatic.

 

Maia Morgenstern (manager al Teatrului Evreiesc de Stat) este o actriță cu o bogată activitate, abordează remarcabil multiple roluri, compuse în amănunt. În Tora, actrița și când nu are replică transmite desăvârșit starea femeii singure, refugiată în lectură. Este excelentă în fiecare moment al acțiunii și în relațiile speciale cu partenerii, oprește însă, efectul comic, ca sensibil să treacă spre final în nota dramatică a singurătății femeii părăsite de soț. După interpretarea remarcabulă a Marthei din ``Cu-i e frică de Virginia Woolf?`` de la Teatrul Odeon din echipa căruia face parte, Carmen Tănase este greu de recunoscut în asistenta medicală pensionară, grijulie față de fiul său Vigo, ajuns la ... 40 de ani. Cora sa este o femeie simplă, energică, actrița dezvoltând personajul la nuanță, în profunzime pentru fiecare intervenție în acțiune, rezultatul fiind de un comic ireproșabil. Remarcabil e Mircea Rusu (directorul artistic al Naționalului bucureștean) în rolul fantelui Trent, soțul care păstrează tăinuit urmele căsniciei trădate. Vlad Zamfirescu (managerul provizoriu al Teatrului ``Bulandra``) definește credibil pe Vigo cel dependent până la un punct de mama sa, dornic de a se elibera din această relație. Este o mare plăcere pentru Marele Public, întâlnirea cu aceste personalități ale teatrului nostru pe care le răsplătește cu aplauze și în timpul reprezentației pentru strălucita lor interpretare într-o piesă în care se regăsește.

 

``Totul se transforma `` este o comedie de situații mult așteptată de publicul marcat de blestemata pandemie, un spectacol de mare succes, de teatru adevărat, provocator de buna dispoziția dorită, dar și de un gând interior privind ``oglinda`` unei realități cunoscută de toți.

 

Distributia: MAIA MORGENSTERN , CARMEN TANASE , VLAD ZAMFIRESCU , MIRCEA RUSU

Autor : ALEXANDRU POPA

Regia: VLAD ZAMFIRESCU

Scenografia : IMELDA MANU

Asistent regie : MADALINA CIUPITU

Productie : CORTINA AG

Durata spectacolului : 1,45h

 

BILETE DISPONIBILE
In acest moment nu sunt bilete disponibile.
© Copyright Ticket Technologies 2024. Toate drepturile rezervate.