Tata

de Dumitru Matcovschi

Teatrul Republican „Luceafărul” Chișinău, Republica Moldova

Echipa de producție:

Regia: Slava Sambriș

Scenografia: Adrian Suruceanu,

Costume: Stela Verebceanu

Video mapping: Cristian Oloi

Sound Design: Via Dacă

Distribuţia:

Lisandru - Victor  Triboi, Ioana - Dorina  Tătaru, Valentin - Gheorghe Tabarcea, Valeria - Irina Vacarciuc, Eleonora - Iraida  Bobescu, Aristid - Ion  Jitari, Olia - Vitalia  Grigoriu, Nică - Oleg Lungu, Imanuil - Ion Liulica, Ileana - Eleonora  Dolghii, Fimca - Cătălin Lungu, Margareta - Inga Petica, Costel - Ion Prisacara, Nuntaș - Oleg Macovei, Nuntaș - Ecaterina  Dănuță

Văzând pentru prima dată lumina rampei în 1978, spectacolul „Tata” de Dumitru Matcovschi a înscris o pagină importantă în evoluția teatrului național și a artei scenice. Punerea în scenă a acestui text la Teatrul „Luceafărul” are multiple conotații – această premieră a deschis cea de-a 60 stagiune a teatrului. Considerată la început ca fiind o reflecție a problemelor morale și sociale din societate după încheierea celui de-al doilea război mondial, piesa „Tata” nu este dominată de descrierea unor momente din trecut, deși pune accent pe înțelegerea și interpretarea acelor momente de către contemporani. Omul și faptele lui fac legătura dintre trecut și prezent și, de felul cum înclină balanța omenescului depinde firul narațiunii și, implicit, al acțiunii. În viziunea regizorală a lui Slava Sambriș, acest spectacol developează în mod subtil lumea interioară a personajelor, punând în evidență oameni și mai puțin personaje. Păstrând intact textul dramaturgului, dar încadrat de o multitudine de metafore și simboluri scenice, spectacolul „Tata” nu reprezintă o viziune artistică asupra trecutului, ci, mai degrabă, o analiză a individului în raport cu sine însăși și cu cei care îl înconjoară. Astfel, cea mai recentă montare a acestui text la Teatrul „Luceafărul” nu este o incursiune în trecut, ci, de fapt, o eventuală previzualizare a unui viitor nu foarte îndepărtat.