Steaua afis braila

Steaua fara nume

 

de Mihail Sebastian

 

În regia lui Cristian Ban, spectacolul Steaua fără nume valorifică imaginea sensibilității, a tumultului existențial printr-o iubire intangibilă precum celestul. Îmbinarea dintre decorul modern, ușor abstractizat și clasica poveste a lui Mihail Sebastian, conturează un univers binar în care spectatorii vor fi absorbiți. Într-un oraș de provincie, personajele noastre par a duce o viață simplă, încadrată în tipare. Gara este un topos în care timpul devine măsurabil doar pentru cei ce au trăit mereu ancorați în el. Cu toate acestea, prezența pur enigmatică, în aceeași măsură, realistă a profesorului Marin Miroiu, face ca piesa să graviteze în jurul unei stări profunde de neliniște. Viața intelectualului cu scopuri mărețe, reușește să fie zguduită de prezența Monei, o întreagă definiție a senzualității și a misterului feminin. Diferențele de percepție asupra vieții și a statutului social dintre cei doi ajung să fie doborâte de o iubire aproape inexplicabilă, o pasiune orbitoare ce ajunge să se stingă la fel de repede precum o stea căzătoare. 
 
 

Distribuţia:

Necunoscuta (Mona)- Corina Borș

Profesorul Marin Miroiu (profesor de matematică și astronomie)- Nicholas Cațianis jr.

Radu Udrea, profesor de muzică, prieten cu Miroiu-Dan Moldoveanu

Domnișoara Cucu- Monica Ivaşcu

Ispas, șeful gării- Marcel Turcoianu

Grig, iubitul Monei- Adrian Ştefan

Eleva ZamfirescuI-Blanca Doba

D-na Pascu- Elena Andron

Ichim- Ciprian Chiricheș

Scenografia-CRISTINA MILEA

Regia-CRISTIAN BAN

 

Durata: 1h:55 min(fara pauza)

Restrictii de varsta: Nu 

Sala mare

 

Nominalizare UNITER 2022 pentru cea mai bună scenografie a spectacolului ,,Steaua fără nume”, regia Cristian Ban, scenografia Cristina Milea, Teatrul „Maria Filotti”, Brăila.

 

BILETE DISPONIBILE
In acest moment nu sunt bilete disponibile.
© Copyright Ticket Technologies 2024. Toate drepturile rezervate.