Sclavi afist

Sclavi

Un actor tânăr se hotărăște să facă un spectacol despre sclavia modernă, implicând o fostă victimă a acesteia – un sclav eliberat de la o stână din România. Proiectul artistic depinde de sprijinul iubitei lui new age, de un primar și de un director de teatru. Dar, în procesul de lucru, actorul, iubita lui și sclavul sunt confruntați cu lucrurile ascunse din ei, și forțați să se schimbe mai mult decât și-ar fi dorit.” (Maria Manolescu Borșa, dramaturg)


Montarea propune publicului o experienţă intimă, incluzivă, în care dispunerea locurilor spectatorilor chiar în decorul spectacolului şi apropierea de actori vor intensifica emoţiile şi senzaţiile tuturor participanţilor. Spectacolul vorbeşte despre libertăţi, dorinţe, realităţi percepute diferit de fiecare dintre noi, iluzii, ochi închişi, despre raporturi de forţe şi jocuri de putere.


Prin acest demers artistic, echipa de tineri creatori lansează publicului o invitaţie la dialog şi reflecţie. Où va le monde?


Sclavi este încă una dintre lumile posibile pe care le propun atenţiei spectatorilor de teatru. Neliniştea pe care am simţit-o timp de câţiva ani faţă de textul Mariei Manolescu Borșa s-a materializat în acest proiect, desfăşurat sub semnul coincidenţelor şi al cercurilor care se închid. Spectacolul reprezintă atitudinea mea emoţională faţă de lumea în care trăiesc. Invit publicul să petrecem împreună un timp comun, conştienţi că luăm parte la un aici şi acum. Timpul prezent. România.” (Cosmin Panaite, regizor)


Textul Mariei Manolescu Borșa este o ficţiune inspirată dintr-un caz real, petrecut în judeţul Galaţi, intrat în atenţia procurorilor în anul 2012. Subiectul de la care dramaturgul a pornit îşi dovedeşte din nefericire actualitatea, întrucât în luna ianuarie 2022 un alt caz de sclavie a intrat în atenţia DIICOT, de această dată în judeţul Mureş.



Sclavi, de Maria Manolescu Borșa

  • Regie artistică: Cosmin Panaite
  • Scenografie: Réka Oláh
  • Atmosfera sonora: Oana Hodade
  • Miscare scenica: Andreea Belu
  • Grafică: Benedek Levente


Distribuția:

  • Horia Andrei Butnaru
  • Diana Lazăr
  • Costin Bucătaru
  • Cătălin Ștefan Mîndru
  • Cristina Florea


Limita de vârstă: 15+

 

Spectacol pus in scena de Teatrul Matei Visniesc din Suceava.

BILETE DISPONIBILE
In acest moment nu sunt bilete disponibile.
© Copyright Ticket Technologies 2024. Toate drepturile rezervate.