Peretele - TNB

Doamna Sanda Manu, profesoara noastră, obișnuia să spună că un actor își găsește vocea pe scenă atunci când tumultul din interiorul său devine atât de intens, încât vorbitul simplu nu-i mai este de ajuns. În "Peretele", am îmbrățișat acest principiu cu toată hotărârea, ca și cum ar fi fost una dintre cele zece porunci, poate chiar mai mult decât atât. Această piesă este ca o poveste mare cu două buzunare, în care încap două narative mai mici care se intersectează, se completează și uneori par să se râdă una de alta. Îmi este greu să dezvălui detalii din intrigile pieselor mele, prefer să le păstrez în mister, așa că nici acum nu voi face o excepție și nu voi povesti despre subiect, ca să spun așa, "gluma".

Amintesc un comentariu făcut de una dintre actrițele din distribuție, care spunea că "Peretele" cuprinde "toată gama emoțiilor". Aici regăsim iubirea, trădarea, tristețea care se ivește sub forma unei lacrimi pe obraz sau a unui plâns fără reținere, bucuria care se strecoară sub formă de zâmbet sau care strălucește ca o lună nouă, viața și moartea. Acestea sunt trăite cu intensitate de noi, pe scenă, și, dacă măcar o parte din această intensitate ajunge la spectator, atunci fiecare bănuț cheltuit pentru un bilet va fi justificat pe deplin. Muzica este prezentă destul de mult în spectacolul nostru, pentru că uneori viața te pune în situații în care cuvintele nu mai sunt suficiente pentru a comunica, avem nevoie de note muzicale.

Pentru că muzica are această capacitate de a atinge direct inima, dincolo de logica rigidă a cuvintelor pe care le schimbăm între noi de-a lungul vieții. "Peretele" nu este un "musical" în sensul tradițional al termenului. Este o piesă de teatru cu interludii muzicale. Așadar, nu veți vedea dansatori profesioniști sau costume strălucitoare cu paiete și pene de strut. Veți întâlni personaje care se refugiază în muzică din când în când, pentru ca apoi să se întoarcă la noi, oamenii obișnuiți, vorbitorii de cuvinte, la fel cum un astronaut se întoarce din imponderabilitatea spațiului cosmic la greutatea propriei existențe. "Peretele" este o comedie. Și, așa cum râsul există doar pentru că există și lacrimile în această lume, "Peretele" este în egală măsură și o dramă. Mă opresc aici, nu vreau să mai dezvălui nimic altceva, pentru că mă tentează să povestesc mai mult despre ceea ce este, lucru pe care refuz să-l fac.