Nijinski

de Ema Nicola
Regia și coregrafia: Mălina Andrei
Scenariu: Ema Nicola
Muzica: Jonathan Alexandru
Cu: Filip Ristovski

Locul pe care Vaslav Nijinski (n. Kiev, 1889) îl ocupă în istoria dansului este unic – coregraf revoluționar (memorabile reprezentațiile sale din După-amiaza unui faun, Ritualul primăverii, Petrushka, Narcis, Spectrul trandafirului), Nijinski dădea spectatorilor iluzia zborului, legendarele sale sărituri rămânând o performanță neegalată încă. Afectat de consecințele războiului, de o căsnicie care se dovedește o eroare, de despărțirea de iubitul său, Diaghilev, și de Baletul Rus, de lipsa de înțelegere a celor din jur, la 29 de ani, în culmea capacității sale creatoare, Nijinski dă primele semne de nebunie. Se retrage la Saint-Moritz, unde, în fața a 200 de spectatori, dă un ultim spectacol. După acea seară, a început să scrie la faimosul jurnal, timp de șase săptămâni și jumătate, cu frenezia unui ritual de exorcizare, cu speranța că se va salva. Semnele nebuniei erau însă din ce în ce mai evidente. După trei luni urma să fie închis la ospiciu, de unde avea să moară după 30 de ani.

Spectacolul surprinde un fragment al agoniei lui Nijinski, momentele trăite la limita dintre normalitate și nebunie. El trece prin toate fazele posibile, de la omul dornic să iubească și să fie iubit la posedatul care se crede Dumnezeu. Urmărindu-l, îl suspectezi în permanență de disimulare. Nu știi când vorbește serios și când se preface, nu știi dacă ai în față un histrion sau un nebun. E un scriitor care scrie despre un dansator sau un dansator care concepe un balet despre un scriitor? El e pe rând agresat de muzică și stăpânul ei, așa cum propriul corp i se supune sau e stăpânit de nebunie. Amintiri, personaje reale sau imaginare se succed rapid prin mintea lui, modificându-l, dezvăluindu-i complexitatea, dar, totodată, și fragilitatea. E un om singur, un condamnat care încearcă să ia cu el întreaga lume. Scenariul acestui spectacol și-a propus să comprime momentele esențiale, ideile predominante din cele două sute de pagini de jurnal, respectând alternanța dintre coerență și dezarticulare prezentă pe tot parcursul jurnalului. Nu este o încercare de reconstituire a unei biografii, cum de altfel nici autorul jurnalului nu și-a propus, ci urmărirea unui traseu al artistului în munca sa cu sine însuși.

Încercările disperate ale lui Nijinski, de a se sustrage destinului, de a-și păcăli soarta, sunt sortite eșecului. El a ajuns într-un punct de unde nu poate să fugă. Indiferent dacă dansează, se izolează în propriul univers sau scrie încercând cu disperare să lase ceva palpabil în urmă, nu poate să nu constate că încet-încet devine un altul. Supus atât presiunii propriilor gânduri și sentimente contradictorii, cât și apăsării lumii exterioare mereu la pândă, chemându-l la război chiar și pe Dumnezeu, Nijinski se dezmembrează iremediabil sub ochii noștri.

„Nijinski reprezintă pentru mine o întoarcere într-un timp al copilăriei, al adolescenței mele, când mi se povestea despre ceea ce reprezintă această personalitate în lumea cu totul specială a dansului. Acest dansator este unul dintre modelele către care eu am aspirat și de care am încercat să mă apropii cât mai mult, fascinată fiind, în primul rând, de modul în care acest artist, unic în peisajul baletului, reușea să transmit cele mai subtile trăiri ale personajelor pe care le avea de interpretat. Înzestrat cu calități tehnice deosebite, avea toate datele ca, la o vârstă fragedă și după câteva experiențe puternice de viață care i-au marcat existența artistică, să devină un idol pentru multe generații de dansatori.

Dar ca orice flacără ce are o ardere intense, s-a și consumat foarte repede. Marcat de un destin tragic, a fost condamnat ca o jumătate de viață să fie rupt de realitate, neputându-se manifesta exact prin mijloacele care erau singura lui rațiune de a fi, felul lui de comunicare cu semenii.

O astfel de existență nu poate decât să incite alți creatori în a-i scormoni și a-i pătrunde geniul, rămânând o vie și permanentă provocare. Eu n-am încercat decât să aduc un delicat omagiu acestui creator de excepție, acestui promotor al dansului modern și contemporan.” (Mălina Andrei)