Massa afis

Movie Music Jazz Project

Dino Massa, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați pianiști din Europa, este compozitor activ și profesor de pian jazz la Conservatorul din Napoli.  

 

Celebrul muzician a concertat atât în Italia, în locații celebre cum ar fi: Orsara Jazz, Antiphonae Jazz, Jazzità Rome, Muntagn in Jazz, în SUA la American Jazz Museum Kansas City, cât și în toată Europa: în Spania la Jimmy Glass Jazz Festival Valencia, în Polonia la Summer Jazz Festival Cracovia, în Republica Cehă la Praga Jazz Festival, în România la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Casa de Cultură din Rădăuți, în Portugalia la clubul de jazz Cascais live, la Radio Antena2 și apoi în diverse cluburi de jazz din Franța, Marea Britanie, Germania, Belgia, Grecia, Lituania, Muntenegru, Croația și Bosnia.  

 

Concertul MOVIE MUSIC JAZZ PROJECT pe care îl va susține Dino Massa pe scena teatrului sucevean, ne prezintă unele dintre cele mai frumoase compoziții scrise pentru filme renumite, cum ar fi: Harry Potter, Legenda anului 1900, Stăpânul inelelor, Nuovo Cinema Paradiso, Once Upon a Time in America, Limelight, Forrest Gump și Micul dejun la Tiffany, a căror muzică extraordinară a făcut obiectul unei mari lucrări de rescriere și aranjare a creației pianistului. 

 

Pianistul Dino Massa a realizat zece discuri în calitate de lider, ultimele două CD-uri ale sale sunt: „Echoes of Europe”, lansat de labelul american ARC, înregistrat în SUA și cântat de unii dintre cei mai buni cântăreți de jazz din zona Kansas City și „Suite pour le piano for jazz quartet”, lansat de casa de discuri norvegiană Losen Records.

 

În 2021, Dino Massa a lansat pentru edițiile NullaDie, primul său roman, thrilerul „L'Orchestra jazz si tinge di giallo”. Îndrăgitul pianist a colaborat cu numeroși muzicieni de jazz, precum: John Abercrombie, Marcus Hampton, Stan Kessler, Chris Burnett, Clarence Smith, Sigurdur Flosason, Tomasz Grzegorski, Kyron Bourke, Lukas Zjta, Shule Jovovic, Bruno Tommaso, Maurizio Giammarco și mulți alții.

BILETE DISPONIBILE
In acest moment nu sunt bilete disponibile.
© Copyright Ticket Technologies 2024. Toate drepturile rezervate.