Mama - Suceava

de Marta Barceló

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

Echipa de producție:

Traducerea: Luminița Voina Răuț

Regia: Mariana Cămărășan

Scenografia: Dragoș Buhagiar

Light Design: Sergiu Pășcălău

Sound Design: Cătălin Scheau

Distribuţia: fiica - Cendana Trifan, mama - Diana Lazăr – Văcariu

Nimeni nu își poate alege familia în care se naște. Dar lui Amparo i se oferă o soluție. După o copilărie nefericită marcată de abandonul mamei, un tată dependent de droguri și câțiva ani petrecuți în orfelinat, se hotărăște să răspundă la un anunț din ziar puțin neobișnuit. Astfel, ea o întâlnește pe Esperanza, care, la rândul său, se află în căutarea fiicei pe care n-a avut-o niciodată. Piesa semnată de Marta Barceló spune povestea a două femei cărora li se oferă șansa de a-și împărtăși singurătățile și de a descoperi un motiv real pentru a iubi viața.

„Două actrițe se întâlnesc la prima lectură cu MAMA. Nu e povestea din text, e povestea reală a spectacolului, cea pe care decid să o împărtășesc. Două actrițe DL&CT, două regizoare MC&AFI, două roluri: MAMĂ&FIICĂ, o zi ploioasă și un TEXT - CD ne-a adus împreună (o nebunie), DB ni s-a alăturat (moment de grație) și mai ales CC, care a zis DA și ne-a dat curaj. Și mulți spectatori care ne-au îmbrățișat. N-am creat acest spectacol, îl însoțesc doar, mă minunez și mă bucur. Așa că am să îndrăznesc să afirm că e bun, că e un spectacol excepțional și pentru că are o poveste unică: s-a născut la prima lectură. Nu la a doua, nu după repetiții, ci la prima întâlnire, în fața mea, cu nerostirea niciunui cuvânt-indicație. Un spectacol ale cărui imagini le veți regăsi în interiorul dvs. De văzut cu ochii închiși și cu inima deschisă” – Mariana Cămărășan.

„Cendana Trifan (fiica) și Diana Văcaru-Lazăr (mama) trec natural și convingător prin stări extreme, cu o emoție trăită natural, iar chimia perfectă dintre ele - susținută de o mișcare scenică ce îmbină forța și fragilitatea - conferă veridicitate tuturor stărilor pe care le întruchipează, de la inocența copilăriei (cum e, de pildă, momentul din final în care mama își dă fiica în leagăn), trecând prin dramatismul momentelor de cumpănă din viața de adult, ajungând la inocența bătrâneții și la momentele tandre și dure deopotrivă pe care etatea le comportă (aș vrea să spun, fără a dezvălui prea mult, că există o scenă în final în care fiica îi vorbește mamei, o scenă greu de ascultat, căci de privit e imposibil din cauza lacrimilor).
Totul, absolut totul din jocul lor pare perfect asumat, chiar și tăcerile îndelungate, grele, absolute sau zâmbetele abia schițate, stinse, triste, amare.”, scrie Teodora Ghica pe Agenda LiterNet În căutarea / întru regăsirea mamei pierdute - Mamă la Festivalul Național de Teatru, 2022.