Lectia

 Lectia – un joc de putere si dominatie reciproca, imbibat de violenta si de erotism.

Dupa propria marturie a autorului, Lectia isi are izvorul in manualul de aritmetica al fiicei sale, Marie-France: „Mi-am zis ca, pornind de la elementele cele mai simple ale aritmeticii, de la alfabetul aritmeticii, daca pot sa spun asa, se poate face o piesa”.

Eugène Ionesco a scris Lectia in iunie 1950, iar prima montare a piesei a avut premiera anul urmator, in februarie, la Théatre de Poche. In 1953, a fost reluata la Théatre de la Huchette, impreuna cu Cantareata cheala, in regia lui Nicolas Bataille, spectacolele inregistrand un mare succes. Au urmat montari in Anglia, Statele Unite, Japonia. Astazi, Lectia este una dintre cele mai jucate piese ale lui Eugène Ionesco.

Unul dintre reprezentantii de seama ai teatrului absurdului, Eugène Ionesco a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru literatura in 1969, alaturi de Arthur Adamov si Samuel Beckett, un an mai tarziu fiind ales membru al Academiei Franceze si primind, la Viena, Marele Premiu al Literaturii Europene. Universul creat de dramaturg surprinde, cu ironie, umor si grotesc, conditia omului modern, strivit de o societate de multe ori absurda, cu norme care sufoca individualitatea si libertatea. Comicul fin, taios este intretesut cu nuantele cele mai complexe si profunde, caci, in viziunea sa, abordarea aspectelor incarcate de dramatism nu se poate face decat prin aceasta formula: „Mi-am intitulat comediile «antipiese», «drame comice», iar dramele mele – «pseudodrame» sau «farse tragice», caci, mi se pare, comicul este tragic, iar tragedia omului e vrednica de luat in ras.”

Un critic acid al falsitatii ideologiilor, al limbajului demagogic si al abuzului de putere, teme care se regasesc in Lectia, Eugène Ionesco nu si-a dorit, insa, sa imprime un mesaj strict socio-politic, ci, mai degraba, unul care cu implicatii psihologice, care depasesc realitatea imediata. „Nici o societate n-a putut desfiinta tristetea omeneasca, nici un sistem politic nu ne poate elibera de durerea de a trai, de teama de a muri, de setea noastra de absolut. Conditia umana e cea care guverneaza conditia sociala, nu invers”, comenteaza el intr-un articol din ziarul Observer, din 1958. „Opera trebuie lasata sa vorbeasca de la sine, facand sa taca ideile preconcepute, prejudecatile ideologice si judecatile prefabricate. O opera de arta este expresia unei realitati incomunicabile pe care incerci s-o comunici, si care, uneori, poate fi comunicata. Acesta e paradoxul si adevarul ei.”