Figaro nottara afis

Figaro

de Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais


după Nunta lui Figaro

Autorul textului, Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais, el însuşi un real model pentru personajul creat (ceasornicar, inventator, muzician, politician, refugiat, spion, editor, traficant de arme și revoluționar - atât francez, cât și american) şi-a pus mari speranţe în nivelul satiric al textului comic. Mai ales într-o vreme când puterea discreţionară făcea greu de suportat viaţa supuşilor lipsiţi de orice alt fel de sprijin decât un drept la viaţă „firesc, normal, natural”. Contemporaneitatea situaţiei nu mai cere lămuriri. Zice Figaro: „să te răzbuni pe cei care-ți strică socotelile, stricându-le la  rându-ți pe-ale lor, e un procedeu curent. Aşa că… la fel vom proceda și noi!” Desigur, nu e singura dovadă de inteligenţă a personajului nostru, care îşi clamează dreptul de a fi… Figaro, adică de a nu accepta jocurile subterane care alterează adevărul, de a rămâne onest într-un profesionalism dovedit, de a-şi câştiga (şi păstra) o parteneră sentimentală pe măsura sa.

Un ritm sugerat încă din subtitlul piesei (La Folle Journee – Ziua nebună) a cerut un spaţiu scenografic generos în posibilitatea de a construi permanent cât mai multe ipostaze surprinzătoare faţă de indicaţia principală: viitorul dormitor conjugal – spaţiu de ecluză între pretenţiile celor doi stăpâni aflaţi în conflict.

Costumele unei epoci teatrale (mai degrabă decât exact istorice) vor colora o permanentă şi alertă mişcare a personajelor implicate (intrări şi ieşiri, apariţii şi dispariţii, treceri şi prezenţe – construite pentru a ilustra permanenta stare de neîncredere şi de suspiciune, de pândă şi de ascultare, de urmărire şi de supraveghere pe care o conduce, discret, din umbră don Basilio, dar pe care o practică toată lumea). Muzica inspirată de temele conflictuale (dar şi de culoarea personajelor principale) va puncta şi dezvolta, (printr-o repetată trimitere la cunoscuta arie a lui Figaro), surprizele care se înlănţuie fără încetare, spre menţinerea interesului spectatorului prins între jocul de oglinzi ale propriilor sale (de)mascări morale şi satira fără drept de apel proferată în numele celor slabi de către un Figaro puternic, chiar dacă supus şi el greşelii, abil (şmecher), chiar dacă iubind dreptatea şi onestitatea, îndrăgostit real, chiar dacă (sau tocmai pentru că) se dovedeşte un fin cunoscător al firii umane. Introducerea în spectacol a personajului Beaumarchais, care îşi construieşte personajul Figaro la vedere, povestindu-i biografia plină de evenimente reale (am spune azi mediatice) îşi propune să lege cele două perioade istorice într-o atitudine generală de înţelegere a unei experienţe de viaţă exemplară şi a unei istorii inconfortabile, care se repetă spre dezamăgirea tuturor. Dar, cum spune Beaumarchais despre Figaro (sau poate chiar despre el însuşi): „Ce ciudate-nlănțuiri de fapte! Şi cum de i s-au întâmplat tocmai lui toate astea? Și de ce tocmai astea și nu altele? Şi cine i le-a hărăzit? Plecat fără să ştie pe-un drum pe care îl va părăsi fără să vrea, l-a străbătut cu patimă, însetat de viață și de plăcerile ei… ambițios din mândrie… harnic de nevoie… și leneș din plăcere! A văzut de toate, a făcut de toate, a trecut prin toate. Cât a fost sărac, l-au disprețuit. Când a fost deștept, l-au urât.  Acum, că are şi soție frumoasă, și avere toți vor dori să îi devină prieteni. Asta, atât timp cât nu vor uita că are şi nevastă… și bani ! E aşa de plăcut să fii iubit pentru tine însuţi! Şi să nu uitaţi: în Franţa, totul se sfârşeşte prin cântec.”

Mihai Lungeanu, regizor


Regia: Mihai Lungeanu


Distribuția:

  • Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais - Alexandru Repan
  • Contele Almaviva, mare coregidor al Andaluziei - Dani Popescu
  • Contesa, soția sa - Isabela Neamțu
  • Figaro, valet de cameră al contelui și paznic al castelului - Răzvan Bănică
  • Suzanne, prima cameristă a contesei și logodnica lui Figaro - Ioana Calotă
  • Marcelline, guvernantă - Ada Navrot
  • Bartholo, medic în Sevilla - Cristian Şofron
  • Bazile, profesor de clavecin al contesei - Ion Haiduc
  • Antonio, grădinarul castelului, tatăl Fanchettei - Cristian Nicolaie
  • Fanchette, fiica lui Antonio - Mihaela Subţirică
  • Cherubin, primul paj al contelui - Ciprian Chiricheș / Theodor Șoptelea
  • Don Gusman Brid'Oison, locotenentul reședinței - Filip Ristovski
  • Pedrille, hăitașul contelui - Vlad Gălăţianu
  • Doi valeți - Cristian Baboș / Freddy Paraschiv
  • Două fete - Diana Cîmpeanu / Ionela Bahnaru


Muzica: Tibor Cári
Costumele: Liliana Cenean
Coregrafia: Mălina Andrei
Decorul: Victor Diaconu
Asistenţa de regie: Alexandra Aga
Traducerea şi adaptarea: Mihai Lungeanu
Asistenta costume: Maria Dore

Durată: 2h 10min (fără pauză)


Sala: Horia Lovinescu

BILETE DISPONIBILE
In acest moment nu sunt bilete disponibile.
© Copyright Ticket Technologies 2019. Toate drepturile rezervate.