Afis iris

Concert IRIS

Open-Air Music Nights by Zaga Zaga


Sambata, 22 iulie 2023, va dam intalnire la un concert memorabil sustinut de legendara trupa IRIS. Seara va incepe la ora 20:00, iar concertul se va desfasura in aer liber, in zona „Vama” (La Camioane) din cadrul Zaga Zaga Sat.


Cand spui Iris Cristi Minculescu, Valter Popa & Boro ai in fata intreaga istorie a rock-ului romanesc, ai in fata pe trei dintre cei mai iubiti artisti romani, fara sa aiba nevoie de vreo alta prezentare. Lor li s-a alaturat in 2017, providential, Mihai Dumitrescu, la tobe. E suficient sa auzi Floare de Iris, Strada ta, Baby, Somn bizar si incepi deja sa fredonezi aceste melodii ce ne-au fost tuturor imn si care vor continua sa fie auzite doar din vocile, corzile si emotiile celor ce le-au compus.


Cristi Minculescu, Valter si Boro sunt cei care fac ca spiritul “Iris” sa existe de peste 40 de ani, iar atunci cand urca pe scena, mii de voci pornesc in public la unison, pentru ca repertoriul lor este patrimoniu national al rock-ului romanesc, coloana sonora a amintirilor pentru 3 generatii de fani.


Brandul personal al solistului Cristi Minculescu, salutul ”Buna seara, prieteni!” a devenit, in timp, o emblema reconoscibila national.

 

Biletele se achizitioneaza online:


• 40 lei – PRESALE (tarif valabil pana duminica, 16 iulie)
• 50 lei – in saptamana evenimentului (L, 17.07 – S, 22.07)
• 60 lei – la fata locului (in seara evenimentului)


**Oaspetii cazati in satul de vacanta Zaga Zaga (in perioada concertului), au accesul inclus.

 

Mai multe detalii veti primi la Receptie, in momentul check-in-ului.

BILETE DISPONIBILE
In acest moment nu sunt bilete disponibile.
© Copyright Ticket Technologies 2024. Toate drepturile rezervate.