O sâmbătă seară de început de februarie, sonoritățile pline de finețe ale viorii și pianului, atmosfera intimă și elegantă a sălii „Dan Dediu”. Acestea sunt premisele concertului cameral din data de 8 februarie 2025, ora 18.00, de la sediul Filarmonicii, în care vă veți putea bucura de un mănunchi de lucrări de o sensibilitate aparte. Le veți descoperi din dialogul muzical al violonistului ieșean Adrian Gheorghe cu pianista Diana Dogaru, dar și din reapariția pe scena noastră a tinerei și talentatei pianiste Sara Leu, elevă la Liceul de Arte „Hariclea Darclee” Brăila.
Biletele acestui eveniment pot fi achiziționate de la agenția Filarmonicii din strada Ana Aslan nr. 29 sau online de pe platforma blt.ro.
Vă așteptăm cu drag!
In acest moment nu sunt bilete disponibile. |