O poveste despre iubire si iluzie, cea mai frumoasa comedie romantica scrisa vreodata, „A douasprezecea noapte” e un joc de-a timpul, de-a spatiul si de-a identitatile. Printre quiproquo-uri, farse si travestiuri, piesa lui Shakespeare propune, in esenta, o perspectiva ironica asupra amorului, aceasta stare (in)explicabila, nascatoare in aceeasi masura de tristeti si „bucurii divine”.
Doi frati gemeni, Viola si Sebastian, sunt despartiti de un naufragiu. Odata ajunsa in Iliria, Viola se travesteste in baiat, isi ia numele Cesario si incepe sa suspine dupa ducele Orsino, la randul lui indragostit de cruda contesa Olivia. Dar soarta se joaca de-a v-ati ascunselea cu ei si… Olivia se indragosteste pe viata si pe moarte exact de Cesario, baiatul in pantalonii caruia se ascunde, de fapt, o fata. La randul lui Malvolio, cel mai aspru pedepsit personaj din intreaga opera a lui Shakespeare, suspina si el, dupa frumoasa Olivia, in timp ce Sir Andrew, cu suita lui de betivani simpatici, va da intalnire pe teritoriul comediei absolute. Si intre cele doua lumi, legatura o face bufonul Feste.
Un superb joc al identitatilor, o poveste despre jocul ironic al lui Cupidon cu inimile muritorilor, in care genurile se topesc unul intr-altul, „A douasprezecea noapte” este momentul in care la Teatrul Nottara aveti intalnire cu… MAGIA IUBIRII.
Traducerea: Mihnea Gheorghiu
Regia si versiunea scenica a textului: Alexandru Mazgareanu
Decorul: Andreea Sandulescu
Costumele: Alexandra Boerescu
Muzica: Alexandru Suciu
Light-design: Daniel Klinger
Cu:
Dan Bordeianu
Cerasela Iosifescu
Daria Pentelie
Rares Andrici
Alexandru Jitea
Tudor Cucu Dumitrescu
Mihai Marinescu
Luminita Erga
Sorin Cocis
Lucian Ghimisi
Razvan Banica
Mircea Teodorescu
Filip Ristovski
Vineri, 31 Martie 2023, ora 19:00 | Teatrul Nottara, Blvd. Gen. Gheorghe Magheru 20, Bucuresti | SELECTIE LOCURI |
Duminica, 09 Aprilie 2023, ora 19:00 | Teatrul Nottara, Blvd. Gen. Gheorghe Magheru 20, Bucuresti | SELECTIE LOCURI |
Vineri, 21 Aprilie 2023, ora 19:00 | Teatrul Nottara, Blvd. Gen. Gheorghe Magheru 20, Bucuresti | SELECTIE LOCURI |