Poster concert simfonic

Concert simfonic extraordinar

V-ați întrebat vreodată care ar fi liantul dintre Mozart, Rossini și Tegtmeyer? Noi avem răspunsul... O orchestră minunată, doi soliști excepționali și un dirijor pe măsură, rețeta perfectă pentru un debut de stagiune 2023-2024 pe care nu trebuie să îl ratați!

Mai ales când unul dintre oaspeți vine acasă de pe tărâmul "tuturor posibilităților", Statele Unite ale Americii. Pianista este una din favoritele dumneavoastră, pe care o așteptați de multă vreme să reapară în concertele noastre. Mădălina Dănilă, căci despre ea este vorba, este în prezent doctorandă în pian solo, muzică de cameră și acompaniament la Temple University în Philadelphia, având o bogată activitate concertistică atât ca solist instrumentist cât și ca parte din duo-ul de 4 mâini “Mădă&Hugh” alături de pianistul coreean-american Hugh Sung.

Tubistul Laurențiu Sima, solist admirat și recunoscut pe plan internațional, este totodată un element cheie în ansambluri camerale precum Athenaeum Brass Quintet, dar și în cadrul Filarmonicii "George Enescu" București, unde, din 2001 este șef de partidă.

Aceștia vor fi angrenați, alături de Orchestra de cameră "George Cavadia", în efervescența creativă a dirijorului Petrea Gogu. 

Vă dăm întâlnire joi, 21 septembrie 2023, ora 19.00, la Casa Tineretului Brăila, la Concertul simfonic extraordinar de deschidere de stagiune 2023-2024 organizat de Filarmonica "Lyra-George Cavadia" Brăila împreună cu partenerii Consiliul Județean Brăila și Primăria Municipiului Brăila. Prezentarea va fi asigurată de doamna profesor Marilena Niculescu. 

Biletele pot fi achiziționate de la Agenția Filarmonicii din strada Ana Aslan nr. 29 sau online de pe platforma BLT.ro.

Vă așteptăm cu drag!

BILETE DISPONIBILE
In acest moment nu sunt bilete disponibile.
© Copyright Ticket Technologies 2024. Toate drepturile rezervate.