Don Juan

Informatii eveniment

Veniti sa radeti si sa va emotionati, veniti sa descoperiti un Don Juan surprinzator, atipic, un Don Juan care-si poarta mitul pe umeri, un Don Juan ratacit in secolul 21…


Intre umor negru si ironie amara, intre hohote de ras si umbre de tristete, „Don Juan” in viziunea lui Cristi Juncu reconfigureaza povestea celebrului seducator, demitizandu-l si reconstruindu-l, intr-o zona in care copilaria se intalneste cu cruzimea si puterea de seductie cu refuzul maturizarii. Don Juan – barbatul care descopera frumusetea in fiecare femeie si-o abandoneaza pentru a trece de fiecare data mai departe, spre altceva, intr-o permanenta sete de sens. Don Juan – barbatul rupt in doua, in care se intalnesc hedonistul lipsit de spirit moral si fiinta coplesita de tristete, incapabila sa ramana pe loc, incapabil sa atinga fericirea, dar mereu in cautarea ei. Don Juan – omul care refuza sa creada in forta unui Dumnezeu invizibil si a carui existenta o neaga in joaca, omul pentru care moralitatea e doar un cuvant lipsit de valoare. Don Juan – un copil rasfatat al istoriei…

 


Au trecut aproape patru secole de cand Molière scria acest text cu totul special si atipic in creatia lui, un amestec de tragedie si comedie, o poveste in care ideea de libertate si ideea de credinta capata noi valente, in care seductia, masculinitatea, feminitatea, iubirea, disparitia, tradarea, moartea sunt puse in discutie intr-un mod unic.


Va asteptam la Teatrul Nottara sa vedeti un „Don Juan” care poarta pe umeri patru secole de istorie!



Cu: Șerban Gomoi, Gabriel Răuță, Diana Roman, Mihaela Subțirică, Răzvan Bănică, Rareș Andrici, Paul Chiribuță, Sorin Cociș, Sorina Ștefănescu, Raluca Jugănaru, Vlad Bălan, Alex Floroiu, Claudia Moroșanu și Ion Haiduc

Light design: Cristian Șimon

Scenografia: Carmencita Brojboiu

Regia și versiunea scenică a textului: Cristi Juncu



Bilete disponibile