Despre olteni, cu dragoste

Informatii eveniment

O comedie după La Lilieci
de Marin Sorescu
Suntem purtați în trecut, într-un sat de olteni, Bulzeștiul lui Marin Sorescu.
E ca o trecere printr-un tunel al timpului și tot ce era odinioară tradiție, ritual și tihnă prinde contur și ni se înfățișează în fața ochilor atât de viu!
Satul se animă și pulsează de viață, cu apariția fiecărui personaj în lumina reflectoarelor.
Poveștile ce ne sunt spuse sunt adevărate și noi le trăim odată cu personajele care au existat aievea în satul natal al lui Sorescu. Suntem martori și trăitori în lumea aceea uitată, pierdută, dar atât de autentică și frumoasă. O lume rânduită, iar acele rânduieli care însoțeau viața țăranilor, zi de zi, de la naștere până la moarte, erau strașic păzite de bătrânii satului care reprezentau chezășia că totul se întâmplă așa cum trebuie, așa cum e datul din străbuni.
Despre olteni, cu dragoste este un spectacol care are darul de a aduce relaxare, de a face spectatorul să fugă dintr-o lume haotică într-una așezată și să își aducă aminte de părinți, bunici, de copilarie.
O piesă cu umor scrisă, cu mult farmec și talent interpretată, o piesă la care se râde cu poftă. Există emoție multă și dragoste de tot ce e românesc!

 

Regia: Constantin Fugaşin


Distribuția:

Moș Pătru – Ion Haiduc

Măria Bălii – Ada Navrot

Țața Veta / Mama lui Niculae – Daniela Minoiu

Autorul – Ion Grosu

Finu 2’ / Tata lu Bâțu / Leșinatul – Sorin Cociş

Cazacu / Găliganul – Dani Popescu

Sora Mița / Muierea lu’ Bâțu – Alexandra Aga / Mihaela Subțirică

Mărin Trancă, zis Bâțu – Dan Alexandru Năstase

Goage al lu’ Spartu’ / Moroiul – Eduard Cârlan

Niculae / Moroiul – Alexandru Mike Gheorghiu

Subțirica – Raluca Tiţa

Prică – Ștefan Stoica


Scenografia: Luana Drăgoiescu
Ilustraţia muzicală: Ilie Vorvoreanu
Durată: 1h 40min

Bilete disponibile