Bodies

Singing Bodies

Asociatia IndieBox si Asociatia Petec Bucuresti impreuna cu Teatrul Municipal „Matei Visniec” Suceava organizeaza, in perioada 21 – 24 iunie, turneul Bodies on the move - un proiect dedicat dansului contemporan.

 

Turneul contine reprezentatii cu spectacolele Moving Fields, care va avea loc in data de 22 iunie si Singing Bodies' Trilogy – performance de dans contemporan programat in data de 23 iunie, precum si ateliere si interventii in strada inspirate din tematica spectacolelor.


Moving Fields este o productie a asociatiei PETEC Bucuresti, un spectacol de dans contemporan realizat de Cristina Lilienfeld care chestioneaza conceptul de energie, punand corpul in dialog cu resursele sale ascunse. In cautarea originii miscarii sase dansatori intra intr-o comunicare profunda cu ei insisi, cu spatiul fizic si sonor, cu tehnologia, cu publicul. Tehnologia joaca un rol important in spatiul scenic, corpul fiind provocat sa se adapteze si sa comunice in mod real cu elementele instalatiei interactive.


Moving Fields este un traseu de incarcare, descarcare, conservare, daruire si sondare pe care artistii il parcurg alaturi de public. Pe parcursul acestui drum fiecare dintre noi isi contureaza un raspuns la intrebarea “ce ne misca ?” Spectacolul a avut premiera pe 8 octombrie 2017, la Centrul National al Dansului Bucuresti si a fost prezentat in Cluj la Fabrica de Pensule, in Brasov la Centrul Cultural Reduta, la Centrul Coregrafic Linotip- Bucuresti si la Teatrul Educational
Replika-Bucuresti.


“Spectacolul Cristinei Lilienfeld este plin de fire atit fizice cit si emotionale, iar scena este un spatiu mai degraba tehnologic. Corpurile in miscare sunt corpusculi activati de energia din jurul lor, iar starea de echilibru se atinge ca in cazul hidrogenului prin dublet. Sau cuplu. Cuplul e foarte important aici. Tensiunile se elibereaza la intilnirea dintre doi corpusculi activati care fac sa para lumea un caleidoscop defect. Iar in acest proces frunzele prind viata iar lumina se transforma in sunet pentru ca intr-un spectacol experiment totul este posibil." - Lorin Corrylus – blog de teatru CRISTINA LILIENFELD a studiat coregrafia si psihologia cautand in permanenta punctul in care cele doua discipline se intalnesc. In ultimii ani a colaborat si continua sa lucreze cu diferiti coregrafi si dansatori dar si cu artisti vizuali si
muzicieni facand parte din mai multe grupuri artistice interdisciplinare.


Spectacolele ei “Lay(ers), “Nu toti sunt eroi”, „ Fapte vitejesti”, “Moving Fields” precum si numeroase spectacole in care danseaza precum: “Coregrafie de grup”, “In trup”, “Pe bune” etc. continua sa fie prezentate pe scenele din Bucuresti, din tara si internationale. In anul 2016 a facut parte din programul Dance Roads prin intermediul caruia a calatorit in cinci tari europene prezentand spectacolul Lay(ers). In 2015 a devenit membru al Asociatiei PETEC sustinand diferite productii cu caracter interdisciplinar create pentru toate categoriile de varsta. Cristina cauta, atat in activitatea sa artistica cat si in cadrul atelierelor de dans contemporan pe care le sustine sa scoata in evidenta partea de autenticitate din orice situatie cu care intra in contact.


Concept si coregrafie: Cristina Lilienfeld
Consultant dramaturgie: Mihaela Dancs
Compozitie muzicala: Diana Rotaru
Interpreteaza: Ansamblul SONOMANIA
Design instalatie interactiva: Cristian Iordache
Costume: Georgiana Gherghisan
Light design: Alexandros Raptis
Design grafic: Oana Baluta
Foto-video: Alina Usurelu
Producator: Asociatia Petec
Dansatori: Alexandra Balasoiu, Denis Bolborea, Catrinel Catana, Mihai Razvan Rotaru, Filip Stoica, Cristina Lilienfeld
Durata spectacol: 50 min.
Pret bilet: 7 lei

BILETE DISPONIBILE
In acest moment nu sunt bilete disponibile.
© Copyright Ticket Technologies 2024. Toate drepturile rezervate.