
Vă invităm cu drag la o seară imersivă la Conacul Zăgujeni: un tur ghidat al Conacului și al grădinilor sale, urmat de o proiecție de film, momente de observare a cerului alături de Societatea Română Pentru Astronomie Culturală (SRPAC) și o gustare delicioasă marca Opium.
La invitația Institutului Național al Patrimoniului, ne alăturăm celei de-a 23-a ediții a programului european Rendez-vous aux Jardins organizat de Ministerul Culturii din Franța. În 2026, evenimentele Rendez-vous aux Jardins vor fi organizate în Franța și în alte peste 20 de țări europene, printre care și România.
Programul european propune în acest an ca temă generală „privirea” – temă care urmărește să aducă în atenția publicului modul în care poate fi privită o grădină (prin lentila istoriei, prin perspectivele planificate, prin elementele naturale și construite care compun straturile istorice și contemporane, prin modul în care se integrează în contextul urban sau natural înconjurător etc.).
Pe 6 iunie, de la ora 18:00, vă propunem să încetiniți ritmul, să vă reconectați cu cei dragi, să ascultați povești și să redescoperiți actul de a privi – de la detaliile monumentului și parcului istoric la vastitatea cerului nocturn.
Bilet
20 de lei/ participant- participare la turul ghidat al Conacului și al grădinilor sale, la proiecția de film și la momentele de observare a cerului
Copiii sub 7 ani – acces gratuit la la turul ghidat al Conacului și al grădinilor sale, la proiecția de film și la momentele de observare a cerului
70 de lei - participare la turul ghidat al Conacului și al grădinilor sale, la proiecția de film și la momentele de observare a cerului, gustare marca Opium.
Vă așteptăm cu drag!
| In acest moment nu sunt bilete disponibile. |