Galati 3

La Boheme

În încheierea celei de-a XX-a ediții a Festivalului Internațional „Leonard”, soliștii,
orchestra, corul și baletul Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, sub bagheta dirijorului ANDREAS SCHEIN, vor prezenta publicului gălățean opera LA BOHÈME. Această lucrare emblematică reflectă viziunea compozitorului Giacomo Puccini asupra efemerității și intensității tinereții, explorând în același timp obstacolele vieții, prietenia și dinamica urbanității moderne. Libretul, realizat de Luigi Illica și Giuseppe Giacosa, constituie o adaptare a romanului Scenes e la vie de bohème al scriitorului francez Henri Murger, îmbinând elementele comice, specifice optimismului tinereții, cu accentele tragice ale existenței cotidiene.
Distribuția acestei producții este alcătuită din soliști cu vârste cuprinse între 23 și 30 de ani, apropiindu-se astfel de vârsta personajelor concepute de Puccini, ceea ce contribuie la o interpretare autentică și profundă. Această reprezentație oferă o oportunitate unică de a explora complexitatea emoțională și estetică a uneia dintre cele mai apreciate opere din repertoriul liric universal.

© Copyright Ticket Technologies 2024. Toate drepturile rezervate.