Fluturi afis

Fluturii sunt liberi

“Fluturii sunt liberi, piesa de teatru scrisă de Leonard Gershe, este valoroasă si prin povestea emoționanta și profunda, dar si ca abordare de  teme universale, precum dragostea, libertatea, nevoia de a fi acceptat si lupta impotriva prejudecăților.


Piesa urmărește viața lui Don Baker, un tânăr nevăzător care își dorește să ducă o viață normală. El locuiește într-un apartament din New York și viseaza să devină muzician. Don se îndrăgostește de Jill, o tânără care își dorește să-l ajute să descopere lumea dincolo de limitele percepțiilor sale. Însă, relația lor este complicată de aparitia neanuntata a mamei lui Don, care își dorește să-l protejeze, dar care, în același timp, îi limitează libertatea.


Povestea  reușește să atingă corzi sensibile ale sufletului uman. Relația dintre Don și Jill este construită cu delicatețe, iar interacțiunile lor pun în evidență nu doar dragostea, ci și fricile și nesiguranțele fiecăruia, piesa explorand astfel complexitatea relațiilor interumane și modul în care acestea sunt influențate de condițiile sociale și de percepțiile personale.


Titlul piesei, „Fluturii sunt liberi”, este un simbol al libertății și al transformării. Fluturii, care se nasc dintr-o larvă și trec printr-un proces de metamorfoză, sunt o metaforă a căutării identității și a eliberării de constrângeri. Această idee este centrală în povestea lui Don, care dorește să-și descopere potențialul fără a fi limitat de condiția sa.


Piesa este relevantă și valoroasă, oferind o perspectivă diferita asupra provocărilor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități si ne invită să reflectăm asupra propriilor noastre vieți și asupra modului în care interacționăm cu cei din jur.” Silviu Debu ,regizor artistic


Fluturii sunt liberi de  Leonard Gershe


Traducere: Eliza Simsensohn


Distribuţia:

Don Baker: Adrian Stefan
Jill Tanner: Corina Bors
D-na Baker: Monica Ivascu
Ralph Austin: Nicholas Catianis


Regia artistica: Silviu Debu
Scenografia: Clara Stefana

Durata: 2 h 10 min

 

 

Limită vârstă: 14+

14 Decembrie - AVANPREMIERA

15 Decembrie - PREMIERA

BILETE DISPONIBILE
In acest moment nu sunt bilete disponibile.
© Copyright Ticket Technologies 2025. Toate drepturile rezervate.