Blestem afis bucu

Blestem de fericire

Blestem de fericire” este un spectacol românesc în esența lui – din sunet, din rădăcină, din lacrimă. E o întoarcere acasă, acolo unde iubirea era cândva ridicată la rang de artă, iar artistul cânta nu doar cu vocea, ci cu toată durerea, frumusețea și demnitatea sufletului.

Această confesiune muzicală este un legământ cu trecutul și o ofrandă adusă unei iubiri care a ars, dar nu s-a stins. Este povestea unei femei care nu s-a temut să iubească până la capăt – și, în acel capăt, a găsit cântecul.

Repertoriul este un drum prin doine, romanțe, cântece lăutărești și creații proprii, toate țesute în jurul unei iubiri blestemate și sfinte. „Până când nu te iubeam”, „Lie Ciocârlie”, „Mai ții minte măi dragă Mărie”, „Of inimioară”, „Dar-ar naiba în tine, dragoste”, „Merit eu”, „Nu mă mai despart de tine”, „Inimă”, „Unde e Târgoviștea” sau „Trandafir de la Moldova” – sunt piese care nu se cântă, ci se trăiesc.

Pe scenă, alături de Stephanie Radu, vin artiști care completează acest tablou de simțire românească:

Alin Stoica – singurul tenor român laureat al Premiului Luciano Pavarotti, înmânat chiar de Nicoletta Mantovani Pavarotti, soția regretatului tenor. Solist al Operei Naționale din București, aclamat pe scene precum Arena di Verona, Concertul dell’Epifania și Concerto di Natale de la Roma, participant la întâlnirea cu Papa Francisc, Alin este vocea nobilă care duce emoția românească pe marile scene ale lumii.

Maya Mo – artist cu rădăcina neamului în glas, un timbru inconfundabil care aduce pe scenă puterea blândă a pământului românesc.

Acompaniamentul de excepție este semnat de Cosmin Pătrana (pian), Elvis Buruiană (acordeon) și Elena Albu (vioară) – trei artiști care dau viață unei lumi ce încă pulsează în inimile noastre.

Stephanie Radu este un artist polivalent, complet – soprană, actriță, scriitoare, regizor de emoție. Inițiatoare a proiectelor construite cu suflet și viziune, în 2025 a susținut turneul național “Visul” în 11 orașe din România – primul ONE WOMAN SHOW realizat integral de o artistă: de la grafică și regie, la text, coregrafie, interpretare și concept scenografic.

Piesa ei originală, „Regalo di Natale”, a fost selecționată din creații venite din întreaga lume și a ajuns printre cele 16 semifinaliste la Concorso di Natale, apoi în cele 8 finaliste, iar mai apoi în cele 4 câștigătoare. Stephanie Radu a fost numită de presa italiană “Maestra”, fiind premiată pentru măiestria tehnică vocală. În decembrie 2025, se întoarce la Vatican cu această piesă, considerată de juriul internațional o adevărată capodoperă.


„Blestem de fericire” este iubirea care nu a mai încăput în trup și s-a revărsat în cântec. Este românescul acela care doare și vindecă. Este dorul, rugăciunea și răscolirea care ne unește într-o singură inimă, într-o seară de noiembrie, la Sala Dalles.
Un spectacol pentru cei care știu că lacrima nu înseamnă slăbiciune – ci curajul de a simți până la capăt.

BILETE DISPONIBILE
In acest moment nu sunt bilete disponibile.
© Copyright Ticket Technologies 2025. Toate drepturile rezervate.